Provided by: util-linux-locales_2.41-4ubuntu4.2_all 

NUME
setarch - schimbă arhitectura raportată în noul mediu de program și/sau stabilește fanioanele de
personalitate
REZUMAT
setarch [arhitectura] [opțiuni] [program [argument...]]
setarch --list|-h|-V
arch [opțiuni] [program [argument...]]
DESCRIERE
setarch modifică domeniile de execuție și fanioanele de personalitate ale procesului.
Domeniile de execuție afectează în prezent numai rezultatul uname -m. De exemplu, pe un sistem AMD64,
rularea setarch i386 program va face ca program să vadă i686 în loc de x86_64 ca tip de mașină. De
asemenea, poate fi utilizat pentru a configura diverse opțiuni de personalitate. programul implicit este
/bin/sh.
Începând cu versiunea 2.33, argumentul arhitectura din linia de comandă este opțional, iar setarch poate
fi utilizat pentru a schimba fanioanele de personalitate (ADDR_LIMIT_*, SHORT_INODE, etc.) fără a
modifica domeniul de execuție.
OPȚIUNI
--list
Listează arhitecturile pe care setarch le cunoaște. Faptul că setarch poate stabili efectiv fiecare
dintre aceste arhitecturi depinde de nucleul care rulează.
--show[=personalitatea]
Afișează personalitatea și fanioanele active în prezent. Dacă este furnizat argumentul
personalitatea, aceasta este afișată în locul celei curente. personalitatea este un număr hexazecimal
cu valorile care au fost descrise în sys/personality.h.
--uname-2.6
Determină ca programul să vadă un număr de versiune de nucleu care începe cu 2.6. Activează UNAME26.
-v, --verbose
Oferă informații detaliate la ieșire.
-3, --3gb
Specifică faptul că programul trebuie să utilizeze maximum 3GB de spațiu de adresare. Compatibil cu
x86. Activează ADDR_LIMIT_3GB.
--4gb
Această opțiune nu are niciun efect. Este păstrată doar pentru compatibilitate retroactivă și poate
fi eliminată în versiunile viitoare.
-B, --32bit
Limitează spațiul de adrese la 32 de biți pentru a emula hardware-ul. Compatibil cu ARM și Alpha.
Activează ADDR_LIMIT_32BIT.
-F, --fdpic-funcptrs
Tratează indicatorii de funcție din spațiul utilizatorului către gestionarii de semnal ca indicatori
către descriptori de adresă. Această opțiune nu are niciun efect asupra arhitecturilor care nu
acceptă binare ELF FDPIC. În nucleul v4.14, suportul este limitat la arhitecturile de procesoare ARM,
Blackfin, Fujitsu FR-V și SuperH.
-I, --short-inode
Fanion de emulare a erorilor învechit. Activează SHORT_INODE.
-L, --addr-compat-layout
Furnizează o dispunere a spațiului de adrese virtuale moștenit. Se utilizează atunci când programul
binar nu are antetul ELF PT_GNU_STACK. Activează ADDR_COMPAT_LAYOUT.
-R, --addr-no-randomize
Dezactivează generarea aleatorie a spațiului de adrese virtuale. Activează ADDR_NO_RANDOMIZE.
-S, --whole-seconds
Fanion de emulare a erorilor învechit. Activează WHOLE_SECONDS.
-T, --sticky-timeouts
Acest lucru face ca apelurile de sistem select(2), pselect(2) și ppoll(2) să păstreze valoarea de
așteptare, în loc să o modifice pentru a reflecta perioada de timp nelucrată atunci când este
întreruptă de un gestionar de semnal. Se utilizează atunci când program depinde de acest
comportament. Pentru mai multe detalii, consultați descrierea „timeout” (așteptare) în pagina de
manual select(2). Activează STICKY_TIMEOUTS.
-X, --read-implies-exec
Dacă această opțiune este stabilită, atunci mmap(2) PROT_READ va adăuga și bitul PROT_EXEC - așa cum
se așteaptă binarele x86 tradiționale. Rețineți că încărcătorul ELF va activa automat acest bit
atunci când întâlnește un binar vechi. Activează READ_IMPLIES_EXEC.
-Z, --mmap-page-zero
Emulare eroare SVr4 care va stabili pagina zero mmap(2) ca fiind numai-pentru-citire. Se utilizează
atunci când program depinde de acest comportament, iar codul sursă nu este disponibil pentru a fi
corectat. Activează MMAP_PAGE_ZERO.
-h, --help
Afișează acest mesaj de ajutor și iese.
-V, --version
Afișează versiunea și iese.
EXEMPLU
setarch --addr-no-randomize programulmeudetestare
setarch ppc32 rpmbuild --target=ppc --rebuild foo.src.rpm
setarch ppc32 -v -vL3 rpmbuild --target=ppc --rebuild bar.src.rpm
setarch ppc32 --32bit rpmbuild --target=ppc --rebuild foo.src.rpm
AUTORI
Elliot Lee <sopwith@redhat.com>, Jindrich Novy <jnovy@redhat.com>, Karel Zak <kzak@redhat.com>
CONSULTAȚI ȘI
personality(2), select(2)
RAPORTAREA ERORILOR
Pentru rapoarte de eroare, folosiți sistemul de urmărire al erorilor
<https://github.com/util-linux/util-linux/issues>.
DISPONIBILITATE
Comanda setarch face parte din pachetul util-linux care poate fi descărcat de la Linux Kernel Archive
<https://www.kernel.org/pub/linux/utils/util-linux/>.
util-linux 2.41 2026-03-06 SETARCH(8)