Provided by: manpages-ro_4.27.0-1_all 

NUME
iwevent - afișează evenimentele wireless generate de controlori și modificări de configurare
SINOPSIS
iwevent
DESCRIERE
iwevent afișează evenimentele wireless primite prin intermediul soclului RTNetlink. Fiecare linie
afișează evenimentul wireless specific care descrie ceea ce s-a întâmplat pe interfața wireless
specificată.
Această comandă nu acceptă niciun argument.
DISPLAY
Există două clase de evenimente wireless.
Prima clasă este reprezentată de evenimentele legate de o modificare a parametrilor de configurare
wireless pe interfață (de obicei, se realizează prin iwconfig sau printr-un script care apelează
iwconfig). Sunt raportate numai schimbările care ar putea duce la o întrerupere a conectivității.
Evenimentele raportate în prezent sunt modificarea unuia dintre următorii parametrii :
Network ID (ID-ul rețelei)
ESSID (Numele punctului de acces)
Frequency (Frecvența)
Mode (Modul)
Encryption (Criptarea)
Toate aceste evenimente vor fi generate pe toate interfețele wireless de către subsistemul wireless al
nucleului (dar numai dacă controlorul a fost convertit la noua API a controlorului).
Cea de-a doua clasă de evenimente sunt evenimente generate de placa/dispozitivul wireless, atunci când se
întâmplă ceva sau când o sarcină a fost finalizată. Aceste evenimente includ :
New Access Point/Cell address (Noua adresă a punctului de acces/celulei)
Interfața s-a alăturat unui nou punct de acces sau unei noi celule Ad-Hoc sau și-a pierdut
asocierea cu aceasta. Aceasta este aceeași adresă care este raportată de iwconfig.
Scan request completed (Cerere de scanare finalizată)
O cerere de scanare a fost finalizată, rezultatele scanării sunt disponibile (a se vedea iwlist).
Tx packet dropped (Pachet Tx pierdut)
Un pachet direcționat către această adresă a fost pierdut deoarece interfața consideră că acest
nod nu mai răspunde (de obicei, numărul maxim de încercări la nivel MAC a fost depășit). Acesta
este, de obicei, un indiciu timpuriu că nodul a părăsit celula sau a ieșit din raza de acoperire,
dar se poate datora și unei estompări a semnalului sau unei contestări excesive.
Custom driver event (Eveniment personalizat al controlorului)
Eveniment specific controlorului. Vă rugăm să verificați documentația controlorului.
Registered node (Nod înregistrat)
Interfața a înregistrat cu succes un nou client/partener wireless. Va fi generat mai ales atunci
când interfața acționează ca punct de acces (modul Master).
Expired node (Nod expirat)
Înregistrarea clientului/partenerului pe această interfață a expirat. Va fi generat mai ales
atunci când interfața acționează ca punct de acces (modul Master).
Spy threshold crossed (Prag de spionaj depășit)
Puterea semnalului pentru una dintre adresele din lista de spionaj a coborât sub pragul minim sau
a depășit pragul maxim.
Majoritatea controlorilor wireless generează doar un subset al acestor evenimente, nu toate, lista exactă
depinde de combinația specifică echipament/controlor. Vă rugăm să consultați documentația controlorului
pentru detalii despre momentul în care sunt generate și să utilizați iwlist(8) pentru a verifica ce
suportă controlorul.
AUTOR
Jean Tourrilhes - jt@hpl.hp.com
CONSULTAȚI ȘI
iwconfig(8), iwlist(8), iwspy(8), iwpriv(8), wireless(7).
TRADUCERE
Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu
<remusgabriel.chelu@disroot.org>
Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o
versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO
RESPONSABILITATE.
Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-
ro@lists.sourceforge.net.
net-tools 23 iunie 2004 IWEVENT(8)